

Adresa de e-mail și numărul de telefon ale lui Ana au fost verificate.
Ana
- Preţ 373MDL
- Răspuns 1ore

373MDL/oră
Prima lecție gratuită
- Matematică
Manager educațional și profesor privat | Fondator și coordonator AMCEdu HUB – Adapt. Manage. Connect. | Educație personalizată și învățare aplicată
- Matematică
Locația lecției
Despre Ana
Chițoi Ana-Maria - fondatoarea AMCEdu HUB, manager și formator educațional, cu peste 10 ani de experiență în lucrul cu preșcolari, școlari și adolescenți. Cred în schimbare și în potențialul generațiilor actuale, iar activitatea mea este ghidată de pasiune, responsabilitate și dorința de a oferi șanse reale fiecărui copil/adolescent.
Prin personalizarea activităților și proiectarea unor programe educaționale adaptate nevoilor reale ale copiilor și adolescenților, am creat AMCEdu HUB ca un spațiu de colaborare între specialiști care împărtășesc același obiectiv: educație aplicată, echilibrată și orientată spre viitor.
Despre lecție
- Toate nivelurile
- Română
Toate limbile în care este disponibilă lecția :
Română
Programul de tutoring AMCEdu HUB este un program educațional personalizat, dedicat elevilor din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal, care îmbină sprijinul academic cu dezvoltarea competențelor cognitive, emoționale și de învățare. Programul include meditații la matematică, comunicare și limba română, pregătire pentru examene și concursuri, simulări și evaluări periodice, planuri remediale individualizate și feedback constant. Activitățile sunt concepute într-o abordare aplicată și interdisciplinară, utilizând atât metode tradiționale, cât și moderne, materiale palpabile și tehnologie educațională, cu accent pe gândirea logică, autonomia în învățare, atenția și capacitatea de aplicare a cunoștințelor în contexte reale, în strânsă colaborare cu părinții.
Prețuri
Preţ
- 373MDL
Preturi pachete de lecții
- 5 ore : 1.865MDL
- 10 ore : 3.730MDL
lecții gratuite
Această primă lecție oferită gratuit cu Ana vă va permite să vă cunoașteți și să vă specificați clar nevoile pentru următoarele lecții.
- 30min
online
- 373MDL/h
Detalii
Tutoring
* ședință individuală 200 lei
* ședință grup 2 elevi 150 lei
* ședință grup 4 elevi 100 lei
Atelier EN
* grup (4-10 elevi) 80 lei
Simulare EN
* grup (10 elevi) 60 lei
* individual 200 lei
Simulare Socrative
* 30 lei/elev
Atelier interdisciplinar
* grup (10 elevi) 150 lei
Profesori Matematică similari
-
![teacher_picture]()
Valeria
Chișinău & online- Experimentată
Studentă la inginerie software și fostă olimpică oferă meditații la matematică pentru clasele 4-12 și pregătire de examene
- 200MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Bogdan
Chișinău & online- Super profesor
Te pregatesc pentru test, examen sau orice iti doresti la matematica(clasele 9-12). vizioneaza clipul de mai jos↓↓↓
- 250MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Timur
Edineţ & online- Super profesor
Meditații la matematică clasele 1-9 și pregătire pentru examenul de gimnaziu
- 100MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Ştefan
Chișinău & online- Experimentat
Cu o experiență de peste 4 ani în predarea matematicii, ofer meditații personalizate pentru elevi de gimnaziu și liceu, pregătire pentru bac și evaluarea națională.
- 150MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Cristian
Chișinău & online- Experimentat
Înțelege matematica fără bătăi de cap! pregătire pentru bac și ore de la un student la informatică (olimpic & ex-coleg de suferință)
- 250MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Angela
Chișinău & online- Experimentată
Profesor cu 7 ani de experiență în lucrul cu elevii. am pregătit elevi la matematică și limba română pentru examenul de clasa a iv-a!
- 150MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Aliona
Grătiești & online- Experimentată
Profesor de matematică cu experiență de 3 ani la clasele gimnaziale, am pregătit elevii clasei a 9 pentru examenul național!!
- 250MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Nichita
Chișinău & online- Nou
Fac master la utm, ofer meditații online la matematică pentru elevi de gimnaziu și liceu. dorești să înțelegi temele ? să ai note maxime ? sau să dai bac-ul pe un 5 simplu ? sunt aici !
- 200MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Ilona
Chișinău & online- Experimentată
Математика для учеников начальной и средней школы. выпускница utm, более 3 лет объясняю сложные темы простым языком, учу самостоятельно решать задачи и готовлю к экзаменам
- 250MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Victoria
Chișinău & online- Experimentată
Matematică simplă și pe înțelesul tău !(pentru elevii de gimnaziu)
- 130MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Maria
Chișinău & online- Experimentată
Studentă la colegiu ,,vasile lupu " orhei specialitate învățământ primar, dar ma descurc si cu materiile de baza până in clasa a 9 a
- 100MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Nicoleta
Chișinău & online- Experimentată
Meditații la matematică pentru elevi – explicații clare, exerciții practice și pregătire adaptată nivelului fiecărui elev
- 250MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Liudmila
Chișinău & online- Experimentată
Meditații la matematică online: ajutor la teme, recuperarea materiei și pregătire eficientă pentru examenul de clasa a 9-a și bac.
- 200MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Mădălina
Dubăsari & online- Experimentată
Absolventă de contabilitate, din nou studentă la matematică, explic simplu și pe înțelesul elevilor.
- 180MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Елена
Comrat & online- Super profesoară
Medaliată cu argint și olimpică ofer meditații la chimie și matematică: pregătire pentru examenul de clasa a 9-a, bac și testări (explicațiile și orele se desfășoară în rusă)
- 100MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Alexandru
Chișinău & online- Experimentat
Meditații (recuperarea materiei, înțelegerea aprofundată a temelor) la matematică pentru elevii claselor i-xii și pregătire pentru examenul de gimnaziu si bac
- 150MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Cristina
Chișinău & online- Nouă
Ajut copiii să înțeleagă matematica, nu doar să primească note bune!
- 200MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Mihail
Chișinău & online- Nou
Lucrez în finanțe de 10 ani. matematica este peste tot. și e punctul meu forte, explic lucruri complicate în termeni simpli, ca unui copil de 5 ani.
- 150MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Tatiana
Căușeni & online- Nouă
Eleva clasei a 11, ofer lectii pentru gimnziu si clasele primare la matematica, limba ramona, sauvdaca aveti ceva dificultati apelati!
- 150MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Anastasiu
Burlacu & online- Experimentată
Sunt profesoară de matematică și informatică la clasele gimnaziale. am absolvit specialitatea informatică și masterul în tehnologii informaționale în instruire, iar în prezent urmez programul de recal
- 100MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
Vezi profesorii de matematică




















