

Adresa de e-mail și numărul de telefon ale lui Dara au fost verificate.
Dara
- Preţ 357MDL
- Răspuns 2ore
-
Studenți3
Numărul de studenți care au fost acompaniati de catre Dara de la sosirea sa pe Superprof
Numărul de studenți care au fost acompaniati de catre Dara de la sosirea sa pe Superprof

357MDL/oră
Prima lecție gratuită
- Română
În timpul programului-meditator, înafara programului-Superprof Hai să facem echipă și să învingem dilemele !
- Română
Locația lecției
Recomandata
Dara un profesor apreciat de comunitatea sa. Aceasta a fost recomandată pentru fiabilitatea sa, metodele de predare și calitatea cursurilor sale. O alegere bună pentru a progresa cu încredere.
Despre Dara
Am absolvit liceul în urmă cu 4 ani, iar pe atunci mergeam la vecini și cunoștințe să îi ajut cu temele și mă sunau aproape de fiecare dată când aveau o lecție nouă.
M-am eschivat de la a face un job din asta; pentru mine era ceva firesc să simplific materia pentru mine și cei din jur, să înțeleg real informația din fața mea. Dar cheia succesului se spune că este acolo unde îmbini utilul cu plăcutul.
Treptat, am ajuns să fac echipă tot mai des cu oricine a avut nevoie: copii, oameni veniți din străinătate, am tradus chiar și texte.
Hai să te convingi de ceea ce ai citit până acum !
Despre lecție
- Toate nivelurile
- Franceză
- Engleză
- Română
Toate limbile în care este disponibilă lecția :
Franceză
Engleză
Română
Fie că ești nativ și ai dificultăți în înțelegerea materiei; fie că ai nevoie să înveți limba română pentru postul pe care l-ai primit la job, sunt gata să te ajut.
Aflăm împreună care este metoda care funcționează cel mai eficient pentru modul tău de gândire și adaptăm materia în așa fel încât să nu mai ai dificultăți.
Recomandări
Recomandările provin de la rude și cunoscuți ai acestui profesor Română.
O recomand cu toată încrederea pe Dara, o fire dedicată, calmă și extrem de atentă la nevoile fiecărui elev. Are o răbdare rară și un mod natural de a explica astfel încât și cele mai dificile concepte devin ușor de înțeles. Vei descoperi un om cald, bine organizat și pasionat, care știe să creeze un mediu sigur, motivant și adaptat fiecărui elev.
Am fost coleg de liceu cu Dara la un profil bilingv de limba franceză și pot spune cu mâna pe inimă că este persoana ideală pentru rolul de Superprof. Am trecut împreună prin experiența solicitantă a proiectelor interdisciplinare și a bacalaureatului francofon, iar Dara a fost întotdeauna persoana de sprijin pe care te puteai baza oricând.
Ceea ce o recomandă drept un profesor minunat este răbdarea ei incredibilă. Are o abilitate rară de a simplifica informațiile grele și un stil de predare foarte perseverent, în sensul că nu se lasă până nu se asigură că ai înțeles cu adevărat ceea ce îți explică. Dacă aveți nevoie de un meditator implicat, cald și extrem de bine pregătit, consider că Dara este cea mai bună alegere.Bună tuturor. Am început recent cursurile de franceză cu Dara și deja văd progrese, este o profesoară pasionată și răbdătoare. Recomand cu căldură cursurile ei.
Vezi mai multe recomandări
Prețuri
Preţ
- 357MDL
Preturi pachete de lecții
- 5 ore : 1785MDL
- 10 ore : 3570MDL
lecții gratuite
Această primă lecție oferită gratuit cu Dara vă va permite să vă cunoașteți și să vă specificați clar nevoile pentru următoarele lecții.
- 1h
online
- 357MDL/h
Profesori Română similari
-
![teacher_picture]()
Елена
Comrat & online- Super profesoară
Medaliată cu argint și olimpică ofer meditații la limba română pentru examenul de clasa a 9-a, bac, nivelul b2 și testări (alolingvi)
- 100MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Elena
Măgdăceşti & online- Experimentată
Profesor acreditat de limba și literatura română. ofer ajutor la română (primar și gimnazial) și engleză (primar). lucrez cu răbdare la teme, dicție, citire expresivă și încrederea copilului.
- 250MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Daria
Chișinău & online- Experimentată
Lecții de limba română pentru vorbitori de rusă, indiferent de nivel
- 100MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Serafima
Chișinău & online- Experimentată
Salutare tuturor! sunt serafima, profesor de arta vorbirii. de asemenea, ofer lecții de pregătire pentru școală și meditații pentru clasele primare. în cadrul lecțiilor, pun accent pe dezvoltarea vorb
- 350MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Alexandrina
Chișinău & online- Experimentată
Proaspătă absolventă de liceu, ofer meditații la limba română. explic clar și folosesc materiale, scheme și metode care m-au ajutat să promovez cu succes bacalaureatul. lecții adaptate fiecărui elev,
- 100MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Irina
Chișinău & online- Experimentată
Profesoară de limba română și rusă: meditații de la zero și pregătire intensivă pentru examenele claselor a iv-a, a ix-a și a xii-a!
- 200MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Rustam
Grigoriopol & online- Experimentat
Mă învăț ultimul an în liceu român și sunt născut în moldova. de mic cunosc limba româna.
- 100MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Ana
Orhei & online- Experimentată
Absolventă 2026 a colegiului „vasile lupu" specialitatea învățământ primar.experiența de lucru +3 ani
- 280MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Maria
Chișinău & online- Experimentată
Studenta, specialitatea învățământ primar, dar ma descurc sa clarific orice tema până in clasa a 9 a.
- 100MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Natalia
Chișinău & online- Nouă
Bun găsit! ofer sprijin și ajutor în învățarea limbii române copiilor și adolescenților. metodele de învățare le alegem împreună. 200 mdl/oră online și offline
- 200MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Doina
Sângerei & online- Experimentată
Profesor de limba și literatura română ofer lecții de română pentru elevi, explic pe înțelesul tuturor și te ajut să obții rezultate mai bune!
- 200MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Liudmila
Orhei & online- Nouă
Lecții care transformă învățarea în progres! fiecare elev are propriul ritm de învățare. de aceea, lecțiile mele sunt interactive, clare și adaptate nivelului și nevoilor fiecărui copil.
- 200MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Elena
Chișinău & online- Nouă
Predau limba română elevilor alolingvi, limba engleză a1 și a2 și limba rusă nevorbitorilor de rusă.я преподаю румынский язык учащимся, для которых он не является родным, английский язык на уровнях
- 300MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Natalia
Nisporeni & online- Nou
Te ajut să înveți cu drag la disciplina limba și literatura română.
- 100MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Maxim
Chișinău & online- Nou
Student la universitatea de medicină, anul v. sunt pasionat de studierea limbilor. ofer lecții de limba română pentru copii, adolescenți și adulți, atât pentru începători, cât și pentru cei care dores
- 150MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Dumitru
Chișinău & online- Nou
Absolvent al upsc în științe ale educației – ofer lecții de limba română
- 200MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Cristina
Chișinău & online- Nouă
Pregătire intensivă la limba română pentru examenul de bacalaureat, structură clară de redactare și lucru pe teste de antrenament.
- 200MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Daria
Chișinău & online- Nouă
Învățătoarea care dorește sǎ inspire dragostea pentru a învăța la fiecare copilaş
- 270MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Natalia
Chișinău & online- Nouă
Ofer meditații la limba și literatura română pentru elevii claselor v–ix. ajut la realizarea temelor, recuperarea materiei, pregătirea pentru teste și pentru examenul de absolvire a gimnaziului.
- 150MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Viktory
Bălți & online- Experimentată
Studentă la pedagogie, ofer meditații la limba și literatura română pentru elevi de gimnaziu. explic clar și pe înțelesul tuturor, cu răbdare și implicare. lecțiile sunt adaptate nevoilor fiecărui ele
- 180MDL/h
- Prima lecție gratuită
-
Vezi profesorii de română




















